
Scleroterapia este o procedura nechirurgicalã, minim invazivă, prin care se tratează dilataţiile vasculare de tip ”spider veins” (pânză de păianjen), prin injectarea unui agent sclerozant în vene, care duce la sclerozarea acestora. Aceste dilataţii vasculare sunt vene foarte subţiri aflate imediat sub piele, de culoare roşie, albastră, purpurie, ce se formează în special pe coapse, gambe, glezne. Ele comunică cu sistemul venos profund, fără a fi însă o parte esenţială a acestuia.
Procedura constă în injectarea cu un ac foarte fin a unui agent sclerozant direct în vene. Nu necesită anestezie şi nu este o procedură dureroasă, cu un minim discomfort local.Tratamentul este rapid, durează între 15-45 min. şi se execută în decubit orizontal (culcat pe patul de examinare).

După tratament se aplică bandaj compresiv pe zona tratată, care trebuie păstrat 72 de ore, după care se indică purtarea unui ciorap elastic pentru încă 3 săptămâni. La o lună după prima şedintă venele sunt mult mai deschise la culoare, iar după mai multe şedinţe regiunea tratată este mult mai clară, netedă şi atractivă.
Scleroterapia este un tratament care nu afectează activităţile cotidiene, nu necesită internare sau timp de recuperare.
Pentru un tratament eficace sunt necesare 2-3 şedinţe la interval de 1-3 luni.
